Unul dintre pilonii pietelor financiare internationale sunt agentiile de rating. Nicio suma importanta de bani nu se misca fara ele – fie ca vorbim de banci, fie de fonduri de investitii sau de pensii din tarile dezvoltate, acestea trebuie sa investeasca banii tinand cont de ratingul titlurilor. Mai mult, cu cat ratingul companiilor este mai bun, cu atat acestea se imprumuta mai ieftin.
In mod evident, partea leului in ceea ce priveste agentiile de rating a avut-o tara cu piata financiara cea mai mare – SUA, care a introdus in aceleasi timp legi inca din anii ’70 care prevad conditii destul de restrictive pentru agentiile de rating care pot desfasura o astfel de activitate pentru titlurile tranzactionate in SUA. Prin urmare, agentiile de rating americane, Standard & Poor’s, Moody’s si Fitch Ratings si-au consolidat pozitia la nivel mondial, una care era deja dominanta prin prisma traditiei lor care isi are originile la inceputul secolului XX.
Nimic nu se misca fara agentiile de rating, dar ce se intampla oare atunci cand rezultatele lor sunt eronate? Enron si Lehman Brothers sunt doar doua exemple de companii care au intrat in faliment desi ratingul lor era investment grade. Discutiile cu privire la agentiile de rating au devenit si mai frecvente odata cu criza financiara.
Inca din 2007 au aparut primele semne de slabiciune pe piata creditului ipotecar din SUA. Deja luase amploare emisiunea de instrumente financiare structurate, garantate fie prin credite ipotecare, fie credite de consum sau de alt tip, iar criza de pe piata creditului a gasit peste 35% din aceste instrumente cu ratingul investment grade. Scaderile de rating au fost efectuate tarziu – 2000 in noiembrie 2007 si 11000 in 2008, emisiuni care pana atunci aveau ratingul cel mai bun AAA si care au avut ca efect deprecieri masive ale activelor bancilor si altor institutii financiare.
In plus, agentiile de rating au fost suspectate si de faptul ca au supraevaluat ratingul unor emisiuni, tocmai datorita faptului ca ele sunt platite chiar de companiile care sunt evaluate.
De cativa ani, rolul agentiilor de rating a devenit predominant pe piata obligatiunilor suverane, cei trei colosi americani fiind acuzati de faptul ca contribuie la intensificarea crizei din zona euro si protejeaza interesele americane. In timp ce statele europene au platit sute de miliarde de euro in plus ca dobanda datorita scaderii ratingului lor, in cazul SUA reactia agentiilor de rating a fost destul de slaba. SUA a pierdut ratingul AAA pentru prima data in 2011 ca urmare a downgrade-ului facut de S&P. Moody’s a inceput sa ameninte la randul sau abia de curand.
SUA continua sa aiba in continuare costuri foarte mici de finantare, desi sunt destui economisti care considera ca probleme sale in ceea ce priveste datoria publica sunt cel putin la fel de mari ca in zona Euro. In plus, masurile de austeritate bugetara fac inca obiectul dezbaterilor publice, in timp ce o serie de state europene le aplica deja.
Pentru a diminua rolul agentiilor de rating mari, in UE se vorbeste in soapta despre necesitatea infiintarii unei agentii de rating europene puterncie, iar in plus se incearca reglementarea acestora. De asemenea, a aparut propunerea infiintarii unei agentii internationale, cu capital din China, Rusia si SUA.
Sa verifici activitatea agentiilor de rating este destul de dificil, aceasta bazandu-se pe modele proprii, iar dupa cum se stie orice model statistic aplicat in economie este dependent de scenariile pe care le selectezi si ia mai putin in calcul evolutiile extreme.
Schimbarea polilor de putere pe piata agentiilor de rating, sau echilibrarea lor este un proces de durata, care cel mai probabil nu se va realiza pe parcursul acestei crize economice.
