Pe Bloomberg au aparut doua articole despre moneda euro: unul contra si unul pro.
Cel contra isi bazeaza demonstratia pe faptul ca de la lansarea monedei unice in 1999, Germania si Olanda au cunoscut ritmuri de crestere mai scazute comparativ cu tari ca Suedia, Elvetia si Marea Britanie, care au monede proprii. Bineinteles, se apeleaza si la situatia tarilor PIIGS, la datoriile publice excesive ale acestora si la impactul masurilor de austeritate fiscala. Articolul sugereaza ca in cazul Olandei, de exemplu, parasirea monedei euro ar fi mai putin costisitoare comparativ cu finantarea programelor de bailout ale tarilor aflate in dificultate.
Articolul pro este fundamentat pe faptul ca rezultatele comparatiei dintre tarile de mai sus sunt explicate de perioada selectata si ca totul e un miraj statistic. Se precizeaza ca oricum, perioada de pana acum este prea scurta pentru a formula o concluzie cu privire la viabilitatea unei uniuni monetare.
Impresia mea este ca introducerea monedei euro a fost in avantajul statelor mari si ca Germania e unul dintre castigatori. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca Germania avea acum o moneda proprie. Cazul francului elvetian e sugestiv. Am fi asistat la un influx masiv de bani catre marca germana, ca loc de refugiu, iar o apreciere a marcii ar fi facut aproape imposibila mentinerea Germaniei in topul exportatorilor.
Avantajele adoptarii monedei euro sunt prezentate ca fiind legate in principal de reducerea costurilor tranzactiilor financiare si de inlaturarea volatilitatii cursului de schimb, un impediment major al comertului exterior.
La inceput, tarile care aderau la euro beneficiau de scaderea costurilor de finantare. Evolutiile recente ale pietelor financiare au prabusit acest mit.
Aderarea pe termen scurt a Romaniei la euro ar avea in primul rand impact asupra nivelului preturilor, care se situeaza in destule cazuri sub cele europene. Impactul inflationist dublat de un nivel salarial situat departe de cel european poate avea efecte dure asupra populatiei si va pune presiune asupra nivelului salariilor, unul din factorii care contribuie inca la competitivitatea exporturilor romanesti si la atractivitatea pietei locale.
Ma indoiesc ca adoptarea euro ar conduce la o scadere rapida a costurilor de finantare in Romania. In situatia in care UE ia in calcul centralizarea fiscalitatii, o masura care dezavantajeaza din nou statele aflate intr-o faza incipienta de dezvoltare economica, renuntarea la politica monetara proprie prin adoptarea euro nu este o masura inspirata.
In cazul Romaniei, aderarea la zona euro poate veni in 2015 – 2017. Cel mai bine ar fi ca acest proces sa dureze mai mult, pentru a reusi sa diminuam discrepantele dintre nivelul de dezvoltare economica a Romaniei si acela al altor state.