Exista destule opinii ca cea a fost mai greu a trecut la nivelul economiei mondiale
Pana la urma daca ne uitam mai atent s-a rezolvat un singur lucru – BCE a ajuns, cu intarziere ce-i drept, la concluzia
FED – dupa ce a incercat, fara rezultate notabile, sa tina dobanda de referinta la minime istorice, a patruns timid in lupta cu prin emisiune de bani contra obligatiunilor devenite din ce in ce mai riscante.
Aparent un mare succes, caci ce mai conteaza daca este urmat sau nu si de efecte in economia reala, cat timp statele se pot imprumuta mai ieftin, iar bancile au bilanturile din ce in ce mai prezentabile.
Mii de miliarde de euro, alaturi de mii de miliarde de dolari stau frumos in depozite la bancile centrale, caci daca s-ar revarsa cumva catre economie, ar fi aproape imposibil sa nu asistam la cresteri de preturi.
Daca se vorbeste de bani cu acoperire in aur, ar fi interesant sa se vorbeasca si de cei cu acoperire in simpla hartie, caci multi dintre cei proaspat emisi exista momentan sub forma bitilor, transferati fluent prin simple miscari de tastatura intre conturile bancilor centrale si a celor comerciale.
Activele considerate riscante se afla in unele cazuri nu departe de preturile anterioare crizei. Vorbim de o noua bula in formare sau de o noua normalitate pe o piata a creditului nefunctionala, in care banii trebuie sa se indrepte undeva? Dificil de spus, doar evolutia ulterioara a pietelor va confirma o teorie sau alta.
China, unul dintre principalii castigatori ai crizei, incepe sa simta gustul deficitului comercial. O tara care abia acum se loveste de problema formarii bulelor pe piata imobiliara, care incearca sa relaxeze din nou politica monetara, cu o dependenta in crestere de importurile de petrol si cu o atractivitate in scadere din punctul de vedere al unei forte de munca din ce in ce mai scumpa, China risca sa isi piarda si una din principalele guri de foc – yuanul, atat de puternic sustinut de banca centrala, atinge noi maxime fata de dolar.
Dincolo de PIB, cresteri insignifiante, sau recesiuni tehnice, piata fortei de munca ar trebui sa fie un indicator sugestiv al iesirii din recesiune, pentru ca reflecta in mod direct impactul crizei asupra populatiei.
Rata somajului din zona euro de 10,70% este superioara mediei istorice de 9,06% si se situeaza mult peste minimul de 7,20% anterior crizei. Vorbim mai degraba de o adancire a somajului, la care contribuie din plin tarile cu cele mai ridicate niveluri ale datoriei publice si care sunt obligate sa adopte masuri dure de austeritate.
Rata de crestere reala a PIB din UE a fost in 2011 de 1,5%, sub nivelul de 2,0% din 2010, iar in acest an se prognozeaza o stagnare economica.
In SUA se observa o imbunatatire a situatiei pietei muncii.
Rata somajului de 8,3% reprezinta o imbunatatire remarcabila comparativ cu nivurile recente de aproape 10%, insa este mult superioara celei de 4,6% din 2007. Cu toate acestea, exista voci avizate care si-au exprimat temerile cu privire la sustenabilitatea acestei rate.
Evolutia PIB indica si in cazul SUA o incetinire a cresterii economice, care probabil va continua, pe fondul scaderii cheltuielilor publice si a unui consum privat slab.
Asadar, singurele semnale pozitive vin dinspre pietele financiare, calmarea acestora fiind cumparata insa cu pretul a mii de miliarde de euro si dolari. Evolutia economiei mondiale este inca departe de a indica iesirea din criza.