Asa cum am spus si in alte articole si asa cum se recomanda si in Ghidul Finantelor Personale, controlarea propriilor cheltuieli este primul pas atunci cand vrem sa ne imbunatatim situatia financiara si sa trecem de la stadiul de a munci pentru bani la cel in care banii sa munceasca pentru noi.
Inainte de a incerca sa lupti impotriva obiceiurilor proaste (in cazul nostru a obiceiurilor proaste de cheltuire) trebuie intai sa intelegi de ce s-au dezvoltat aceste obiceiuri. Ele au de regula o componenta psihologica, pe care, daca o descoperim si o intelegem, ne va fi mult mai usor sa le controlam.
Iata mai jos cele mai intalnite cheltuieli generate de obiceiurile proaste si substratul lor psihologic:
Placerea de a cheltui. Multi merg la shoppig atunci cand trec prin pase proaste, cand nu se simt rau sau cand vor sa se simta bine. Acest fenomen se mai numeste si shopping emotional si este in general mai intalnit la femei. Cea mai buna metoda de controlare a acestei porniri este sa o contientizezi si sa te opresti la timp, sa iti dai seama ca nu ai neaparat nevoie sa mergi la shopping.
Sentimentul de putere si detinere a controlului. Se intampla ca uneori anumiti indivizi sa cheltuiasca din dorinta de a se simti puternici si stapani pe viata lor, de a fi ei cei care decid.
Cumparaturile ca surogat. Alteori cumparaturile excesive sunt o forma de evadare din problemele realitatii, o solutie surogat de moment prin care sunt ignorate dificultatile si neimplinirile din viata de zi cu zi.
In fine, efectul de turma. Multi cumpara anumite produse din dorinta de a nu se lasa mai prejos decat altii, chiar daca nu au neaparat nevoie de ele.
Daca te afli intr-un din situatiile de mai sus, cea mai buna metoda pentru a prelua controlul asupra propriilor cheltuieli, este sa realizezi ce anume se ascunde cu adevarat in spatele lor, care este cauza acestui comportament aberant.
Odata ce ai descoperit adevaratul motiv al cheltuielilor exagerate poti contracara cu un plan potrivit problemelor cu care te confrunti. Mai exact ai putea incerca sa iti rezolvi problemele care te determina sa iti defulezi frustrarile si neimplinirile prin cumparaturi, tratand astfel cauza si nu doar efectul.