Cele mai multe programe de facturare online au deja in plan utilizarea unui soft de facturare pe care sa il poata accesa online. Avantajele sunt numeroase, tocmai de aceea au inceput sa apara pe piata destul de multe astfel de softuri generate online.
Dincolo de beneficiile unui program de facturare disponibil online, printre care cel mai important se refera la faptul ca il poti accesa de oriunde, de pe orice dispozitiv care poate fi conectat la internet. Functiile lui depind de la program la program, in functie de cum a fost structurat inca de la inceput, insa indiferent de softul pe care doresti sa il alegi, inainte sa iti incepi cautarile, ar fi bine sa cunosti care sunt cele mai importante functii ale unui program de facturare.
- Setarile programului
Orice program de facturare gratuit sau nu, disponibil online sau offline, trebuie sa aiba o parte de configurare pentru utilizarea softului. Pe de o parte vorbim de introducerea datelor firmei, nr. registrul comertului, cui, capital social plus alte informatii necesare pentru emiterea unei facturi, precum si configurarea numerelor seriale, iar pe de alta parte vorbim strict de functionarea programului. Orice program are niste setari care pot fi activate sau dezactivate, ori configurate in functie de diverse nevoi.
Va trebui sa descoperi care sunt cerintele programului de facturare pentru a-l putea folosi la parametri optimi, in functie de ceea ce ai nevoie si in functie de ceea ce iti poate oferi.
- Emitere documente
Pentru a se putea numi program de facturare, cu ajutorul acestuia trebuie sa reusesti sa emiti documentele de care ai nevoie. Aici includem facturile fiscale, facturile proforme, facturile stornate, precum si chitante si incasari prin banca.
Desi un program de facturare iti poate oferi si alt tip de documente necesare pentru evidenta contabila, este destul de important ca acestea mentionate mai sus sa existe.
- Rapoarte
Rapoartele dintr-un program de facturare sunt destul de importante si ele. Cu ajutorul acestora vei putea avea o imagine de ansamblu asupra numarului de documente emise, atat intr-o anumita zi, cat si pentru perioade diverse pentru un anumit client. De asemenea, un raport bine structurat te va ajuta sa intelegi mult mai bine situatia firmei si care sunt eventuale decizii de viitor in ceea ce o priveste.
Cu cat detii mai multe informatii structurare asupra firmei tale cu atat mai simplu iti va fi sa vezi situatia firmei si evolutia ei de-a lungul timpului.
- Nomenclatoare
Nomenclatoarele sunt de fapt reprezentate de cataloagele unde sunt salvati clientii si produsele. Prin intermediul acestora sistemul reuseste sa emita facturi in timp mult mai scurt, fara sa mai fie nevoie ca de fiecare data cand vrei sa creezi o noua factura sa introduci datele de fiecare data.
Vei putea selecta direct din lista de clienti/produse, cel pe care vrei sa il treci in document sau chitanta, dupa care vei putea emite mult mai rapid documentul.
Nomenclatoarele trebuie sa aiba posibilitate de editare, astfel incat in momentul cand se modifica unul dintre produse sau informatiile despre un client, acestea sa poata fi actualizate cu noile informatii.>
Functiile unui program de facturare pot fi destul de numeroase. Important este sa identifici care sunt cele mai importante pentru tine si in acelasi timp sa poti sa descoperi in ce masura ai nevoie de ele. Pe baza informatiilor pe care le obtii vei reusi sa descoperi care este softul de facturare potrivit pentru tine si firma ta.