Mugur Isarescu spune cam asa: in Europa situatia economica e tensionata si va continua sa fie asa. Partea proasta este ca si in Romania situatia e incordata -” o detensionare a situatiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult”.
Mesajul este unul menit sa consolideze increderea pietelor – BNR mai are spatiu de manevra, sunt bani in rezerva bancii centrale. Apar insa si avertizari – nerezidentii au vandut titluri de stat romanesti de cateva miliarde de lei, iese capital din tara, nu sunt intrari de fonduri europene. BNR trebuie sa balanseze de una singura aceste iesiri.
Eforturile sunt semnificative, daca informatiile furnizate de ING sunt veridice – s-a cheltuit un miliard de euro doar in iulie pentru stabilitatea cursului valutar. Daca luam in calcul ca o parte a imprumutului de la FMI a mers la BNR, tocmai pentru a afisa un nivel al rezervelor care sa-i descurajeze pe speculatori, atunci se poate lua in calcul riscul ca eforturile facute sa fi fost inutile, daca situatia politica nu se calmeaza.
Daca politicienii nu par a ajunge la un compromis, Curtea Constitutionala putea transa astazi lucrurile. Orice decizie ar fi fost de preferat unei amanari. Agentiile de presa anunta un singur lucru – criza politica continua, asa cum poti vedea aici. Nu comentez decizia Curtii, insa ma intreb cum vad investitorii straini o tara care nu este capabila nici macar sa-si cunoasca numarul propriilor cetateni.