Iata care este mesajul transmis de Nelu Tataru

Nelu Tataru sustine ca tarile afectate de pandemie ar trebui sa se trezeasca. Acesta sustinea un mesaj atat pentru populatie cat si pentru politicieni care „consideră că tot ce a fost poate fi folosit în interes politic în acest moment”, transmis de OMS.

In continuare pandemia de coronavirus ne afecteaza foarte mult tara si ne obliga sa luam anumite masuri pentru a putea preveni raspandirea acestuia.

   Iata ce a declarat Netu Tataru

„Este un număr crescut de cazuri, este un număr crescut și la sfârșitul acestor trei săptămâni de când avem o creștere, luăm ca repere numărul de decese, numărul de cazuri de la terapie intensivă care rămân peste 200. În plus, avem și decizia Curții Constituționale care contestă internarea, contestă carantina, contestă izolarea la domiciliu. În acest context, sunt pacienți care solicită externarea, ei sunt avertizați de către medicul curant, după examenul de aparate și sisteme efectuat de starea în care se află, indicațiile terapeutice, ce ar fi trebuit urmat, se fac recomandări la externare și sunt puși în contextul în gardă vizavi de o anchetă epidemiologică care îi poate implica în depistarea sau infectarea unor terțe persoane că sunt sub incidența articolului 352 din codul penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor transmisibile. În acest context, rămân cu aceleași recomandări – cei care au primit recomandarea de izolare la domiciliu să respecte această izolare, iar familia și cei care sunt apropiați, în anturajul fiecărui pacient externat, pozitiv, să aibă grijă referitor la precauții și recomandări.

Citeste si:  Cum sa fii mai productiv

Există riscul ca numărul cazurilor să crească, noi gestionăm o creștere a numărului de cazuri pe trei perioade de relaxare, pe weekenduri prelungite, pe sărbători și mergând pe o eventuală a patra perioadă de măsuri de relaxare, dar, în acest context, trebuie să evaluăm foarte bine creșterea numărului de cazuri, iar în context legislativ, în aceste două zile, noi am pregătit un proiect de lege, tocmai pentru a pune în conformitate un act legislativ cu recomandările CCR”, a transmis Nelu Tataru.

In momentul in care a fost intrebat de mesajul transmis de OMS prin care se cer tarilor afectate sa se trezeasca la realitate, Nelu Tataru a declarat „Cred că nu este un mesaj doar către populație, este un mesaj către cei care contestă tot ce s-a întâmplat în ultimele patru luni, pentru cei care contestă momentul în care aflăm, iar la noi este valabil și pentru cei, o parte a eșichierului politic, care consideră că tot ce a fost poate fi folosit în interes politic în acest moment”.

Acceseaza https://www.ucoz.ro/politica/ pentru mai multe stiri din politica.

Citeste pe www.newsin.ro ultimele stiri din afaceri, dar si din alte domenii de interes national.

Related Posts

Add Comment