Incepand cu cel de-al Doilea Razboi Mondial in Europa, doua paradigme principale s-au succedat: paradigma numita uneori „consensul keynesian” care a sustinut eforturile de reconstructie si dezvoltare de dupa razboi in timpul „Trente Glorieuses” (1945-1975). Aceasta paradigma si-a gasit limitele in episoadele de stagflatie din anii 1970.
I-a urmat paradigma neoliberala care a insotit crearea pietei unice in Uniunea Europeana si procesul de globalizare economica. Aceasta paradigma se bazeaza pe cautarea eficientei in alocarea resurselor economice ca sursa de dinamism economic si a insotit adancirea interdependentelor economice la scara globala. O consecinta politica asteptata a acestei adanciri a fost cimentarea pacii in lumea de dupa Razboiul Rece. Economistul Thomas Friedman a remarcat la mijlocul anilor 1990 ca doua tari cu francize McDonald’s nu au intrat niciodata in razboi.
Aceasta paradigma a sovait de cativa ani. Isi gaseste limitele structurale in instabilitatea financiara (criza din 2008), in cresterea inegalitatilor economice si in incapacitatea sa de a controla criza ecologica globala. Dar pana in prezent, nicio paradigma alternativa nu s-a impus inca.
Crizele prin care trece o societate au uneori calitatea de a accelera cristalizarea politica in jurul unei noi paradigme politice care se construia pana atunci. Intrebarea este asadar daca criza sanatatii si criza ucraineana sunt de natura sa aduca aparitia in Europa a unei noi paradigme a economiei politice.
Aceste doua crize ofera o oportunitate unica de a crea aceasta noua paradigma. Criza de sanatate provocata de Covid a facut oamenii constienti ca principiul eficientei nu se poate aplica tuturor sectoarelor de activitate, Europa trebuind sa-si asigure autonomia intr-un sector strategic cheie precum sanatatea.
Criza ucraineana ne va conduce la aceeasi concluzie pe frontul energetic. Le arata europenilor, pentru prima data din 1973 si din prima criza a petrolului, faptul ca energia este o resursa rara, produsa in tari cu regimuri neplacute, si care poate, in functie de evolutia echilibrului international de putere, sa devina ostila. Va acorda un credit considerabil tuturor celor care considera ca sobrietatea energetica nu este o intoarcere in trecut; este o necesitate a oricarei reflectii asupra unui viitor dezirabil. Si asta implica neaparat sa ne punem la indoiala modul in care folosim aceasta energie.
