Prima Casa continua

Sunt destui cititori care ajung pe blog in cautarea informatiilor despre fondurile destinate programului Prima Casa. Au aparut din nou zvonuri ca fondurile sunt aproape epuizate.

Intre timp Guvernul a publicat noi informatii pentru data de 15 iunie.

Astfel, de la începutul Programului Prima Casă şi până la data de 15.06.2012 au fost emise în total 65.423 garanţii pentru finanțări accesate în valoare de peste 2 500 milioane euro. Pentru anul 2012 mai era disponibil un plafon de garantare de aproximativ 500 milioane euro, ce include si suplimentarea de 200 milioane euro aprobata prin HG nr.577/2012.

La mijlocul lunii august au fost acordate 70300 de garantii conform datelor ZF, ceea ce inseamna ca numarul mediu de garantii acordate lunar a crescut la 2500. In conditiile unei garantii medii de 19000 euro, la un numar de 2500 de garantii lunare, banii disponibili la mijlocul lui iunie sunt suficienti cel putin pana la sfarsitul anului.

Nu astept o prabusire a pietei, insa nu existe semnale care sa conduca la ideea ca scaderile de preturi s-au terminat. Trebuie sa va faceti bine calculele si in plus sa va luati o marja de siguranta, pentru ca perioada recenta ne-a aratat ca leul nu este atat de stabil pe cat se credea. In mod evident, daca acest program nu va continua in viitor, accesul la creditul ipotecar in valuta va fi destul de dificil, dar este interesant cat vor scadea si preturile in noul context al creditarii.

Citeste si:  Ai nevoie de un credit rapid? Iata cum il poti gasi pe cel mai bun

De asemenea, exista stocuri de locuinte pe care bancile si dezvoltatorii nu au reusit sa le valorifice, care in lipsa unor indicatori economici pozitivi vor pune o presiune ridicata pe preturi. Atat clientii Prima Casa, cat si cei care dispun de avans suficient chiar si pe noile reguli de creditare au suficient timp pentru a cauta cea mai buna oferta. Nivelul ratei vs. nivelul chiriei este deja un motiv de cumparare, insa mai exista potential de reducere a preturilor.

Citeste pe www.newsin.ro ultimele stiri din afaceri, dar si din alte domenii de interes national.

Related Posts

Add Comment