De multe ori se intampla ca o persoana sa aiba o idee buna de proiect si aceste idei sa fie inabusite din cauza lipsei banilor sau sustinerii. Intrebarea care se impune: au cautat bine aceste persoane? In cele ce urmeaza va vom explica cum puteti scrie o propunere de proiect pentru a solicita bani sau pentru a stabili un parteneriat.
Idei clare. Ideea unui proiect nu trebuie sa se bazeze doar pe entuziasm, trebuie sa aiba definit un anumit set de prioritati precum si preferinte strategice dar si un plan detaliat al activitatilor, programului si continutului.
Identifica potentialii parteneri. Trebuie sa iti gasesti partenerii care sa te ajuta sa mentii stabilitatea si eficienta proiectului. Acesti parteneri pot veni atat din sectorul privat cat si din sectorul public sau ONG. Insa trebuie sa iei in calcul experienta, indiferent de domeniul ales dar si gradul de incredere. Cu acesti parteneri vei colabora la completarea formularului de inscriere cat si la orice alte detalii cu privire la scrierea propunerii.
Studiaza conditiile programului. Astfel, vei intelege absolut toate cerintele si prevederile dar te vei adapta in egala masura propunerea cat mai bine.
Acorda atentie detaliilor. Un detaliu demn de atentie este calitatea limbajului. Unele recomandari – gaseste un echilibru intre limbajul sofisticat si cel vorbit, gaseste si subliniaza principalele expresii si foloseste-te de abilitatile de redactare.
Gestioneaza in mod corect timpul. Timpul poate fi dusmanul nostru in procesul de completare a formularului de inscriere, de aceea trebuie sa incepi din timp si planifica totul cu atentie, asigurandu-te ca ai ordonat toate documentele valabile iar, inainte de depunerea propunerii, roaga pe cineva sa citeasca propunerea si sa verifice continutul, firul logic, erorile de exprimare.