Am început să caut articole pe google despre metodele de monetizare a unui blog. Surpriză, majoritatea sunt de acum câțiva ani. Forumurile de profil în care se schimbau zeci de opinii zilnic despre marketingul afiliat au acum câteva postări doar. Sutelor de opinii despre câștigurile Adsense din România le-au luat locul articole în care blogerii îi spun bye acestei populare metode de monetizare.
Majoritatea am început să scriem pe blog din pasiune, din dorința de a schimba opinii cu o comunitate strânsă în jurul blogului. Cred însă că sunt puțini aceea care nu au avut dorința secretă de a câștiga bani din acest hobby. Până la urmă nu e nimic anormal, un articol de calitate îți cere timp, iar timpul costă bani pe care te aștepți să îi primești înapoi. Nu direct de la cititori, ci cu ajutorul lor. Aici este soluția, e o situație win-win. Cititorul primește conținut de calitate, iar blogerul e stimulat să scrie mai mult, mai des și mai bine.
Mă uitam la niște comentarii mai vechi de pe blogul meu de cărți și atunci când am accesat linkurile comentatorilor am văzut că peste 80% din ei nu mai aveau blogul. Asta se întâmplă când nu scrii din pasiune și aștepți să te îmbogățești rapid.
Care sunt cele mai populare metode de monetizare a unui blog și ce cred eu despre ele? Evident că nu fac prea mulți bani din afacerea asta, de fapt îmi acopăr doar costurile, dar am testat câte ceva din fiecare metodă, așa că pot avea o părere fundamentată, zic eu.
Google Adsense – miracolul bannerelor sau al linkurilor text, reclama care o pui pe blog și te îmbogățește. Sau nu. Cu siguranță o vei încerca și tu, te vei uita plin de speranță câteva luni și probabil vei renunța la ea. De ce? Îți trebuiesc mulți vizitatori unici pe zi ca să scoți ceva bani. În plus nici cititorii nu prea mai dau click, cei fideli deoarece sunt obișnuiți cu reclamele, iar cei veniți din motoarele de căutare pentru că sunt prea obișnuiți cu respectivele reclame de pe alte site-uri.
Gabriel Ursan zice că scoate câțiva euro pe zi. 150 de euro lunar sunt un target interesant, care m-ar face să mai testez Adsense. Similar Google Adsense am încercat la un moment dat Etarget, dar plătea mai prost și avea mult mai puțini advertizeri.
Marketingul afiliat pare soluția cea mai potrivită pentru un blog cu trafic mai mic, cu condiția să vinzi produse legate cumva de specificul blogului tău. Nu poți scrie despre cărți și să ai bannere cu lenjerie sexy, căci nu o va lua nimeni. Am văzut bloguri de succes în IT sau fashion, care au vânzări bune prin linkuri de afiliere în review-uri. Bannerele nu mai vând, nici cele din 2parale, nici cele de la Profitshare, deși rulează zeci de promoții interesante în cadrul lor. Și aici am văzut că lumea câștigă mai bine din blogurile în engleză, ca și în cazul Adsense.
Unii spun că au câștiguri de sute de euro lunar din site-uri cu afiliere pe conținut pentru adulți. E și asta o opțiune, dar nu mai e scris din pasiune. Nici marketingul afiliat nu mai vinde însă ca acum câțiva ani, în special datorită faptului că o serie de magazine online au deja notorietate foarte ele și oamenii mergi direct acolo când vor să cumpere un anumit produs.
Vânzarea de advertoriale – nu îmi place. Google te poate penaliza pentru linkuri nenaturale, iar cititorii fideli vor simți că au devenit o simplă masă pentru marketing. Evident că nu e așa, dar mulți refuză să înțeleagă că și bloggerul e îndreptățit la un câștig.
Promovarea propriilor produse – merge în special în cazul produselor handmade, a dulciurilor și cosmeticelor făcute acasă. Aici mai degrabă blogul devine un canal de vânzare, un suport al notorietății tale.
Consultanță – IT, financiară, etc. Și aici blogul e un mijloc de sporire a notorietății.
Când vorbești de finanțe personale nu poți ignora veniturile dintr-un blog. Voi ce tipuri de monetizare folosiți?