Achiziționarea unui automobil printr-un credit auto

Numărul oamenilor care devin şoferi din pietoni, dar care nu dețin un automobil, este unul relativ mare. Statisticile arată că 2 din 10 români care obțin permisul de conducere nu dețin şi un automobil, perioada până la achiziția primului vehicul personal fiind de regulă de 2-5 ani. Pentru a veni în ajutorul noilor şoferi ce nu dețin un automobil, atât instituțiile bancare, cât şi cele nebancare oferă credituri auto. Indiferent că este vorba de o maşină nouă sau la mâna a doua, achiziționată direct de la o persoană fizică dau de la un dealer autorizat, banca nu va fi interesată de aceste aspecte.

Tot ceea ce va conta va fi ca persoana ce solicită împrumutul să fie ajutată să îl şi obțină. Pentru aceasta însă, este nevoie ca solicitantul să îndeplinească anumite cerințe:
– vârsta minimă de 18 ani şi maximă de 65 ani;
– cetățenie română;
– venit lunar (se acceptă aproape orice formă de venit – salarii, pensii, chirii, dividente, drepturi de autor, PFA)
să nu aibă restanțe la alte credite.
În plus față de condițiile inițiale, generale la orice instituție bancară, anumite bănci solicită şi ca maşina achiziționată, dacă aceasta va fi second hand, să nu fie mai veche de 5 ani. Condiția este aplicată doar dacă solicitantul nu îşi doreşte împrumut cu ipotecă. În cazul împrumuturilor cu ipotecă, vechimea maşinii nu este esențială.

Citeste si:  Credit rapid: toate avantajele oferite

Dacă condițiile sunt îndeplinite, urmează ca solicitantul să pregătească actele, pe care le va prezenta şi le va depune la dosar. Este vorba despre:
– actul de identitate (nu sunt acceptate alte documente personale – permis de conducere sau pașaport)
– acord ANAF (de regulă oferit de către instituția bancară şi semnat pe loc);
– factură proformă (va fi eliberată de către vânzător).

Ce sume pot fi împrumutate prin creditul auto?

În ceea ce priveşte sumele ce pot fi obținute prin acest program, acestea sunt de maxim 40.000 euro (sau echivalentul în lei) la instituțiile bancare, în timp ce INF-uri oferă de regulă sume mai mici, însă cu dobânzi mult mai mari.

Care sunt costurile împrumutului auto?

Precum în cazul multor altor tipuri de împrumut, şi în cazul celui de tip auto este nevoie ca solicitantul să achite un avans, care de regulă este de 15% din valoarea împrumutului solicitat. Dobânzile sunt de sub 10%, iar creditul se achită după o perioadă de maxim 5 ani.

Care este alternativa?

Pentru cei care nu sunt atraşi de creditul auto sau consideră că li s-ar potrivi mai mult un credit de nevoi personale, se poate opta pentru un astfel de ajutor, însă dobânzile pot fi mai mari, în special dacă se apelează la o instituție nebancară. Cu toate acestea, creditul pentru nevoi personale are un important avantaj: perioadă de acordare este mai mare.

Citeste si:  Cum să alegeți cel mai bun IFN pentru nevoile dvs. financiare?
Citeste pe www.newsin.ro ultimele stiri din afaceri, dar si din alte domenii de interes national.

Related Posts

Add Comment