Programul „Prima Casă”: unica posibilitate pentru obținerea unui apartament?

Programul „Prima Casă”, împreună cu creditul imobiliar, sunt principalele şi cele mai avantajoase metode de obținere a unui apartament ori a unei case. În ultimul an, numărul de apartamente achiziționate fără un împrumut bancar în prealabil, a fost unul mic. Acest lucru dovedește că posibilitățile românilor sunt tot mai mici, în condițiile în care majoritatea angajaților români primesc salariul minim pe economie.

La o analiză atentă, ținând cont de toate problemele pe care le poate întâmpina o familie, ar fi nevoie de mai bine de zece ani de muncă, perioadă în care să fie păstrați lunar 25% dintre câștigurile realizate, pentru a se putea achiziționa un apartament. Calculele diferă de la o regiune la alta, atât salariile, cât şi prețurile apartamentelor, fiind inegale.

În funcție de regiunea de proveniență, în cât timp va avea posibilitatea o familie să îşi achiziționeze un apartament?

În municipiul Bucureşti, capitala României, prețurile pe metru pătrat se află într-o continuă fluctuație, însă media este de 1.300 euro mp, în cazul apartamentelor situate în zonele marginale. Salariile bucureştenilor, conform statisticilor din 2017, cele la care ne vom raporta, sunt în medie de 3000 lei. Mergând pe calculul enunțat mai devreme, prin economisirea a 25% din salariul lunar, o familie şi-ar permite un apartament de 40 de metrii pătrați după aproximativ 13 ani. În schimb, prin programul „Prima Casă”, acelaşi apartament ar putea fi cumpărat în rate după 22-23 de ani. Deşi ar părea mult mai avantajoasă prima variantă, trebuie ținut cont de cheltuielile suplimentare realizate de o familie fără un apartament.

Citeste si:  Tot ce trebuie sa stii despre creditele IFN

La polul opus se află Hunedoara, acolo unde un apartament de 40 de metrii costă aproximativ 20.000 de euro, în oraşul de reşedință. În județul Hunedoara salariul mediu este de 1.900 de lei, astfel că o familie va aduna lunar 3.800 de lei. Prin economisirea a 25% din salariile lunare, vor fi economisiți anual aproximativ 11.000 de lei. În aproximativ 8 ani va fi strânsă suma necesară, în timp ce, printr-un împrumut prin programul „Prima Casă”, după zece ani vor fi achitate în întregime ratele.

În zona de sud-vest a țării, cele mai ieftine locuințe se găsesc în județul Mehedinți. În oraşul de reşedință, Drobeta Turnu Severin, o familie va avea nevoie de 11 de ani pentru a-şi cumpăra un apartament de 40 metrii.

În Cluj, în schimb, dat fiind prețul extrem de mare al apartamentelor, abia după 20 de ani de economisire va fi posibilă încheierea unui contract de cumpărare a unui spațiu locativ. Aceeaşi situație se întâlnește şi în oraşul Timișoara.

Varianta economisirii de bani este viabilă doar în cazul familiilor care nu plătesc chirie, deoarece, altfel, cheltuielile pentru chirie ar putea fi utilizate pentru achitarea ratelor bancare, iar perioada până la scadență s-ar înjumătății. Cu toate acestea, trebuie știut faptul că persoanele ce dețin un apartament nu au dreptul de a solicita un împrumut prin programul „Prima Casă”.

Citeste si:  Cum poti obtine un credit rapid in 24 de ore?
Citeste pe www.newsin.ro ultimele stiri din afaceri, dar si din alte domenii de interes national.

Related Posts

Add Comment