Anul 2018 vine cu o serie de modificări importante în domeniul tranzacțiilor pe piața bursei, efectul de levier urmând a suporta modificări. Autoritatea de reglementare a piețelor de capital la nivelul Uniunii Europene a luat decizia de a majora sumele de care un investitor are nevoie pentru a putea realiza tranzacții în marjă. Astfel, nivelurile actuale ale efectului de levier (200:1 sau 500:1) vor fi modificate. Levierul va fi de 2:1 pentru criptomonede, de 10:1 pentru indicii periferice şi de 20:1 pentru perechile forex. În cazul perechilor valutare majore, marja va fi de 30:1. Implementarea acestor măsuri se va face treptat.
În ciuda tuturor reacțiilor dure ale firmelor de brokeraj şi ale brokerilor, reglementatorul piețelor de capital din UE are în plan măsuri de restricție a efectului de pârghie. Implementarea acestor măsuri se va realiza în vara acestui an, autoritățile de resort din țările membre ale Uniunii Europene primind deja sarcinile. Această modificare a marjei va fi realizată pentru ajutorarea investitorilor, rapoartele din anii precedenți dovedind faptul că puțini erau cei care realizau profit din pozițiile luate în marjă.
Noii investitori de pe piața Forex, tentați de posibilitatea câștigării de sume mari cu bani foarte puțini, sfârșeau prin a pierde întregul capital investit. Aceste noi măsuri vor proteja persoanele începătoare şi vor reduce din riscuri, deoarece nu va mai fi posibilă realizarea de câștiguri mult prea mari cu sume mici. De asemenea, restricțiile vor lovi în mod direct în casele de brokeraj, obișnuite cu marjele relaxate de la acest moment. Cerințe extrem de stricte vor exista în cazul criptomonedelor, acolo unde marja va fi de 2:1. Aproape la fel de stricte sunt condițiile şi în cazul contractelor de mărfuri, acolo unde marja devine de 10:1.
Investitorii din piețele Forex condamnă aceste noi măsuri, aceştia considerând faptul că autoritățile de reglementare s-au precipitat. În opinia lor, investitorii care au pierdut sume importante de bani sunt cei care au tranzacționat monede virtuale, acolo unde oferta şi cererea se modifică constant, fluctuațiile de acest gen conducând la pierderi majore.
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a decis şi că opțiunile binare vor dispărea, anumite instrumente utilizate oferind câștiguri investitorului în cazul atingerii unui anumit prag, pe o anumită perioadă, însă şi pierderi majore, dacă suma nu era atinsă (banii investiți erau pierduți integral). Aceste produse financiare ofereau randamente negative, statisticile nefiind deloc în favoarea lor. Interdicția aplicată va fi una temporară, pe o perioadă de trei luni de zile. Schemele de bonus ale brokerilor ar putea să dispară şi ele, deoarece obligau investitorul să realizeze tranzacții zilnice, ceea ce, de asemenea, conducea la pierderi, în cazul începătorilor.