Ulterior declansarii crizei financiare s-a ajuns, cel putin teoretic, la o serie de concluzii. De vina a fost bineinteles lacomia oamenilor, dar si faptul ca au consumat mult mai mult decat au produs, ca au pariat prea mult pe active care nu au o valoare intrinseca atat de mare cum o percepeau ei, ca economia in general s-a bazat mult prea mult pe servicii si prea putin pe industrie sau agricultura, de exemplu.
De fapt de atunci nu s-au schimbat prea multe, preferintele s-au indreptat doar spre alte investitii, care au la fel de multi sustinatori cum au avut imobiliarele acum cativa ani. Oamenii se orienteaza din nou spre simboluri si mai putin spre active productive. Despre investitia in aur am mai discutat. Chiar daca e rezultatul imaginii contruite timp de sute de ani, aurul are o utilitate destul de scazuta.
Va ajunge uncia de aur 2000 USD? Se prea poate. Exista cifre care aproximeaza cantitatea de aur existenta, dar valoarea rezervelor poate fi un subiect interesant. In plus, aurul se mai si vinde, se reintroduce in circulatie. Cat timp este atat de mediatizat, vor exista cumparatori pentru el, insa reorientarea catre alte active poate aduce perioade lungi de scadere sau cel mult stagnare a pretului sau.
Nu uitati ca pretul este rezultatul si unui procent important de tranzactii cu derivate sau alte active financiare care nu au la baza existenta efectiva a aurului. Deci aurul este un simbol, acceptat ca atare, dar fara valoare de utilitate ridicata. In plus pretul este si rezultatul unor tranzactii cu cu active financiare, nu doar al transferului fizic efectiv al acestuia.
Interesanta este povestea diamantelor. Veti vedea cum pretul diamantelor a crescut ca urmare a campaniei de marketing care le-au impus ca simbol al dragostei in SUA, cum s-a constituit un cartel care a controlat productia mondiala pentru a pastra aparenta raritatii lor. De curand au fost desecretizate documente rusesti care indica descoperirea in anii ’70 a unei surse de diamante in craterul din Siberia al unui asteroid care ar acoperi cererea din lume pe urmatorii 3000 ani, conducand la o crestere de 10 ori a rezervelor cunoscute.
Un articol recent din Forbes vorbeste de destramarea cartelului diamantelor si de scaderea publicitatii in domeniu. Toate acestea confirma datele din articolul mai vechi pe care l-am mentionat initial. Cu toate acestea, perceptia colectiva a condus la cresterea de cateva zeci de ori a pretului diamantelor.
Oare cate rezerve identificate, dar nedeclarate public de aur sau petrol exista? Poate nu sunt si statisticile existente sunt corecte, dar este o ipoteza care nu e de neglijat in totalitate.
Oamenii sunt atrasi in continuare de simboluri, chiar daca utilitatea acestora e foarte scazuta. Ramane de vazut cand preferintele lor se vor indrepta din nou catre active productive, fie ca vorbim de terenuri, fie de actiunile unor companii cu rezultate bune.