Investițiile unui fond deschis pe înțelesul tuturor

Fondurile diferă prin structura investițiilor

Continui cu plăcere seria dedicată investiției în fondurile deschise. Sunt mai puțin populare decât în țările dezvoltate, dar vor ajunge și ele în topul preferințelor românilor. Nu mai sunt oportunitățile anterioare crizei, în care terenurile și imobiliarele nășteau milionari peste noapte, aparent fără niciun risc. Ce lecție am învățat după criză? Orice investiție își are riscul ei și este important să investești în active lichide, pe care le poți vinde ușor. Unele dintre acestea sunt chiar fondurile deschise de investiții.

Să ne reamintim avantajele unui fond deschis :

  • administrarea de către profesioniști – societatea de administrare a investițiilor;
  • diversificarea – banii fondului sunt plasați în zeci de companii, e imposibil să dea toate faliment în același timp;
  • avantajele administrării unor sume mari de bani – cu 100 de lei nu poți investi nici în acțiuni din România, dar din alte state, iar banca îți constituie la acești bani un depozit standard, fără să poți negocia nimic. Toate lucrurile acestea pot fi făcute de un fond, care prin sumele mari atrase beneficiază de putere de negociere.

Căștig 20% pe an, întreba cineva despre un fond. Ei bine, poate mai mult, sau poate și pierzi, căci fondul este supus unor riscuri, cel mai important fiind cel de piață – activele în care a investit fondul scad ca valoare ca urmare a evoluției pieței. Sunt mai multe tipuri de riscuri, pot să le detaliez doar dacă cineva consideră necesar.

Citeste si:  Investitii – 4 idei

Vă spuneam că alegerea tipului de fond deschis de investiții este primul pas. Poți găsi în prospectul de emisiune informații despre investițiile fondului.

Iată pe scurt care sunt principalele tipuri de fonduri deschise, așa cum sunt clasificate în Uniunea Europeană:

  • fonduri de acțiuni – investesc minim 85% din bani în acțiuni. Acestea sunt la rândul lor de mai multe tipuri: pe zone geografice (US, UE, piețe emergente etc.), pe sectoare economice (financiar, industrial, energie, materii prime etc.). În cadrul fondurilor de acțiuni poți găsi și fonduri pe indici bursieri, care au structura acelui indice și care teoretic presupun costuri mai mici de administrare, pentru că nu are loc o analiză suplimentară pentru alegerea investițiilor. Cum se spune că administrarea activă e depășită de multe ori de evoluția indicilor, pot fi o soluție bună. Există și fonduri care nu se încadrează neapărat într-unele din categoriile de care am vorbit și unde administratorul își modifică investițiile în funcție de regiunile, sectoarele și companiile care crede că vor evolua mai bine;
  • fonduri de obligațiuni (obligațiunile sunt emise de stat, municipii sau companii atunci când se împrumută) – minim 80% din bani în obligațiuni, investițiile în acțiuni nu sunt permise. Teoretic aceste fonduri au randamente mai mici, dar și riscuri mai mici, în general instrumentele cu venit fix în care investesc fluctuând mai puțin la bursă. Aceste fonduri au și ele o serie de particularități, în funcție de moneda în care investesc, de tipul de obligațiuni cumpărate (cu dobândă fixă sau variabilă) și de ratingul emitenților de obligațiuni în care investesc.
  • fonduri mixte, care investesc în toate activele. Pot fi mai puțin riscante (defensive – maxim 35% din bani în acțiuni, echilibrate 35%-65% acțiuni), sau mai riscante – minim 65% din bani în acțiuni. Și aceste fonduri pot fi particularizate în funcție de moneda sau regiunea în care investesc;
  • fonduri monetare – depozite și certificate de depozit, pe termene scurte sau lungi;
  • alte fonduri (care nu intră în aceste categorii) – cum ar fi fondurile cu capital protejat, în care se încearcă, dar nu se garantează, păstrarea cel puțin a valorii inițiale a investiției.
Citeste si:  Cum deschizi o pizzerie. Sfaturi

Sper că explicațiile despre tipurile de fonduri sunt binevenite pentru cei care vor să abordeze aceste investiții.

Citeste pe www.newsin.ro ultimele stiri din afaceri, dar si din alte domenii de interes national.

Related Posts

Add Comment